Viata asa cum este ea

Îmi amintesc toata viaţa de pana acum ,deşi as vrea sa am amnezie.Ştiu totul din momentul naşterii si pana acum,cand scriu aceste raduri mizerabile care spulberă orice speranta de a fi o persoana normala si de a iesi din acest triunghi unde am intrat,acest triunghi care este format din mine,ura si răzbunarea care a pus stapanire pe inima ,inima prea slabita care pompeaza sangele rămas prin venele cioparţite care abia mai pot duce acest lichid ,care nu se poate numi sange, la creier si plamani pentru a gandi măcar un moment pe zi normal ,dar totul în final eşuează.
Încerc sa-mi antrenez corpul sa reziste,dar nu ştiu cat mai poate ...si toate acestea vin din copilărie care mi-o amintesc mai bine ca ziua de azi,fiecare secundă în care am fost singura ,abandonată ...fără sprijinul pe care nici acum nu îl am ,încerc sa zambesc ,dar zambetul vine automat cu o lacrimă care se vărsa a mia oară pe acelaşi obraz care parcă nici el nu mai îndură ,nu vreau sa mă critice nimeni ,nimeni nu mă cunoaşte si nu are dreptul sa zică ca fabulez ...nu ştie prin ce-am trecut eu ca sa-si asume acest drept .Încerc sa fiu genul de copil cuminte ,pană cand tutunul si alcoolul se urca la creierul si asa prea slăbit ,vreau sa mor ...pentru ca măcar atunci nu o sa mă gandesc la consecinţe,pentru ca nimănui nu-i pasa si ce rost are sa mai trăieşti cand totul se spulbera împrejurul tău .Ce rost are sa trăieşti cand nimeni nu va observa ca ai murit ?